veveu

În toată lumea, trăiesc în jur de 300 de specii de veveriţe, pe toate continentele, mai puţin în Australia. Am aflat câteva lucruri interesante despre aceste rozătoare simpatice:

  1. O veveriţă poate sări din creangă în creangă la distanţe de până la cinci metri. Poate face acest lucru datorită picioarelor posterioare puternice, folosite pentru sărituri, dar şi datorită cozii groase, ce dirijează aerul.
  2. Veveriţele înoată ca un câine, însă ele au coada pe post de cârmă. În plus, prin intermediul cozii lor, veveriţele nu numai că îşi păstrează întregul echilibru în mişcare, mai ales în timpul salturilor, însă şi comunică cu alte animale din specia lor. Pe de altă parte, coada le foloseşte şi pentru a se încălzi, dar şi pentru a sări dintr-un copac în altul.
  3. Ca toate rozătoarele, veveriţele au patru dinţi (în faţă) care nu se opresc niciodată din creştere. Pentru a-şi menţine dinţii la o dimensiune normală aceste animăluţe rod mereu câte ceva.veve
  4. Cea mai mică veveriţă are numai 7 cm (capul şi corpul) iar coada mai măsoară încă pe atât. Denumită şi pigmeul african, această veveriţă poate fi întâlnită în sud-estul Nigeriei, în Camerun şi Gabon. Cea mai mare veveriţă este cunoscută ca veveriţa gigantică indiană şi trăieşte în sud-estul Asiei şi în câteva zone din Nepal. Corpul şi coada acesteia pot măsura împreună până la 90 cm.
  5. Deşi în mod normal dacă o veveriţă consumă proponderent hrană vegetală –seminţe, nuci, alune, ghinde, fructe de pădure, lăstari tineri, frunze şi scoarţă de copac, aceasta se poate hrăni şi cu animale foarte mici, insecte, pui de păsări sau ouă. În plus, veveriţele de «oraş» şi-au schimbat gusturile şi nu refuză niciodată biscuiţi, covrigei şi nici pizza !
  6. Micuţele animăluţe nu intră niciodată în hibernare, ci găsesc modalităţi ingenioase de a-şi păstra temperatura corpului constantă, ascunzându-se în scorburi sau vizuini şi îşi calculează consumul de energie, aşa încât să poată părăsi adăpostul numai pentru a-şi reface proviziile.

 

Alexandra BadeaDe știutnepal,rozatoare,specii,veveriteÎn toată lumea, trăiesc în jur de 300 de specii de veveriţe, pe toate continentele, mai puţin în Australia. Am aflat câteva lucruri interesante despre aceste rozătoare simpatice: O veveriţă poate sări din creangă în creangă la distanţe de până la cinci metri. Poate face acest lucru datorită picioarelor posterioare...
petexpo