panda

Site-ul Time.com a realizat un top amuzant al celor mai “rele” animale din lume. Prezenţa în clasament a unora dintre acestea este extrem de surprinzătoare, dar cu siguranţă toate cele nouă animale îşi justifică locul în acest top.

Pe primul loc în top se află ploşniţele. V-ţi fi gândit? Probabil că nu! Însă, deşi acestea nu te omoară, problemele pe care le cauzează te fac să îţi doreşti să fi făcut asta. 50 de state americane au fost infectate de ploşniţe acum cinci ani, apropiindu-se de o adevărată epidemie. Când sosesc ploşniţele, produc 10.000 de pui în trei luni, iar costul de a decontamina o casă este de 1.000 dolari, cel puţin. Dorinţa lor cea mai mare este să sugă sângele: ele pot bea de trei ori mai mult sânge decât greutatea corpului lor, la o singură masă.

Locul doi în acest clasament este ocupat de şobolani. Nu cred că vrea cineva să conteste această prezenţă în top. Neatrăgătorii şobolani au devenit mortali în secolul 14 când au ajutat la împrăştierea ciumei prin Europa şi Asia. În circa 200 de ani, peste 100 de milioane de oameni au murit din cauza acestei boli.

Musca Ţeţe ocupă un onorabil loc trei în acest clasament. Musca Ţeţe trăieşte în Africa şi mai ales în zonele împădurite şi transmit boala somnului sau tripanosomiaza africană. Boala începe cu febră, dureri de cap, dureri de articulaţii, mâncărimi şi poate duce la confuzie, probleme senzoriale, coordonare proastă şi insomnii. Dacă nu se tratează, poate fi fatală. În Africa au existat mai multe epidemii de boala somnului la începutul secolului 20. Numărul cazurilor a scăzut sub 10.000 pentru prima oară în 50 de ani, în 2009.

Surprinzător, pe locul patru se află lăcustele. Lăcustele procrează rapid, sunt agresive şi călătoresc sute de kilometri, devastând vegetaţia. Cea mai faimoasă poveste cu lăcuste este cea biblică, când ele sunt considerate una din cele zece plăgi ale Egiptului. Din păcate, ele reprezintă încă o problemă majoră în Egipt şi în multe alte locuri. O modalitate de combatere a lor este….să le mâncăm.

Pe locul cinci regăsim câinele Dingo. De ce se află această rasă de câini în acest top? Se pare că, câteodată, câinele dingo mănâncă copiii. Cel mai cunoscut caz este din Australia, în 1980, când o femeie a fost închisă pentru că şi-ar fi omorât fetiţa de 9 luni. Femeia a spus că dingo i-a mâncat copilul, însă nimeni nu a crezut-o până în 1988, când a fost descoperită o bucată din haina fetei lângă adăpostul unui dingo. Povestea a inspirat celebrul film cu Meryl Streep, A Cry in the Dark.

Locul şase îi revine Teniei. Legenda teniei ne înfăţişează oameni înfometaţi care nu reuşesc să îşi satisfacă foamea, deşi mănâncă constant. Deşi, în realitate, tenia nu cauzează simptome precum foame extremă şi incontrolabilă, ei pot creşte de la 1mm la 15m lungime şi trăiesc înăuntrul sistemului digestiv al vertebratelor, inclusiv oameni, animale domestice şi peşti. Infecţiile cu tenia sunt cauzate de cosumul de carne crudă sau insuficient gătită, ce provine de la animale infectate. Infecţiile se tratează cu medicamente şi se vindecă de cele mai multe ori.

Simpaticul Panda prinde şi el acest top. Un bine-meritat loc şapte. Panda este atât de drăguţ şi de pufos, dar totuşi atât de rău. Este singura specie de pe planetă care nu trăieşte după ştiinţa lui Darwin. Cele mai multe creaturi din univers urmează axioma lui Nietzche: “vor face orice pentru a creşte, a se răspândi, a se mări, a deveni predominante…. pentru că trăiesc şi pentru că viaţa este dorinţa de putere”. Panda nu vrea asta. Panda nu are dorinţa de a se reproduce. Oamenii de ştiinţă fac tot posibilul pentru a salva populaţia panda de la extincţie. De ce este panda atât de rău? Pentru viclenia cu care expune stupiditatea oamenilor, scrie Time.

Gândacul Emerald Ash Borer îl urmează în clasament pe simpaticul Panda. Acest gândac provine din China şi iubeşte frasinii. El a ajuns în SUA în 2002, iar după 15 state şi zeci de milioane de copaci distruşi, gândacul se simte ca acasă. America luptă însă împotriva lor: în această vară, autorităţile vor da drumul la 150.000 de viespi care nu înţeapă pentru a combate insecta dăunătoare: larvele viespilor mănâncă ouăle gândacilor.

Time.com încheie acest clasament cu un peşte. Ciudată alegere, nu? Să vedem pe ce îşi bazează aceştia alegerea: crapul Asiatic. Crapul asiatic este un peşte invaziv care apare în noi ecosisteme, pe care le distruge, devorând planctonul şi tulburând lanţul trofic al habitatului. Aceaşti crapi mănâncă mult, se reproduc foarte des şi sunt dificil de prins. Crapul argintiu este şi mai rău: el sare în aer şi plesneşte pescarii, cauzând învineţirea ochilor, fracturi şi contuzii.

Mirabela StoicaActualitatecrapul argintiu,crapul asiatic,panda,sobolaniSite-ul Time.com a realizat un top amuzant al celor mai 'rele' animale din lume. Prezenţa în clasament a unora dintre acestea este extrem de surprinzătoare, dar cu siguranţă toate cele nouă animale îşi justifică locul în acest top. Pe primul loc în top se află ploşniţele. V-ţi fi gândit? Probabil...
petexpo