Tudor Tim Ionescu, consilier general ALDE la Primăria Capitalei, a declarat pentru dcnews.ro că nu susţine vânzarea câinilor şi a pisicilor prin intermediul pet shop-urilor. El a lansat şi o provocare pentru cei care au achiziţionat un câine sau o pisică de la pet shop: cine îi aduce un bon doveditor că a cumpărat din magazin un asemenea companion, primește din partea politicianului suma integrală înapoi.

“Eu nu sunt adeptul, nu susţin vânzarea prin intermediul pet shop-urilor, a târgurilor sau a unui intermediar a câinilor şi a pisicilor. De ce? Pentru că aceste animale sunt ţinute în nişte condiţii care nu sunt aceleaşi pe care le-ar avea dacă ar fi într-o canisă în care stăpânul se ocupă de acest lucru. Am văzut în Bucureşti câine care stătea de şase luni într-o vitrină. Se plimba, veneau oamenii, băteau în geam, copiii îl luau în braţe… «ne mai gândim», zicea părintele… Ce se întâmplă în mintea câinelui când vede că este luat de zece ori în braţe, apoi este lăsat, apoi se stinge lumina şi pleacă toţi acasă… Este un fel de traumă prin care trec aceşti câini, pe lângă faptul că ei nu provin – cel puţin în România, orice câine pe care-l veţi vedea într-un pet shop nu provine de la un crescător autorizat. Vă spun 100%”, și-a explicat Ionescu provocarea.

“Cine poate să-mi aducă un bon de la o achiziţie a unui câine sau a unei pisici cu pedigree, eu îi rambursez toată cheltuiala. Pentru că există aceste norme, Federaţia Chinologică Internaţională interzice crescătorilor să-şi vândă câinii prin aceşti intermediari”, a completat Ionescu.
Consilierul crede că aceste animale scoase la vânzare provin de la speculanţi care, în curtea lor, reproduc aceste animale: “Şi le reproduc cum? De mai multe ori decât este ciclul biologic natural al unei femele. Adică în loc să fete de două ori pe an, poate să fete de 3-4 ori. Fac încrucişări, nu contează, important e să aibă pui pentru că se cere”.

 

https://iubim-animalele.ro/wp-content/uploads/2015/06/catei1.jpghttps://iubim-animalele.ro/wp-content/uploads/2015/06/catei1-150x150.jpgIubim AnimaleleActualitateNewsTudor Tim Ionescu, consilier general ALDE la Primăria Capitalei, a declarat pentru dcnews.ro că nu susţine vânzarea câinilor şi a pisicilor prin intermediul pet shop-urilor. El a lansat şi o provocare pentru cei care au achiziţionat un câine sau o pisică de la pet shop: cine îi aduce un...
petexpo