Timișorenii care locuiesc la bloc și care vor să aibă câini sau pisici în apartamente au nevoie de acordul vecinilor. Aceasta este decizia finală a judecătorilor de la Curtea de Apel din Timișoara.
Hotărârea vine pe fondul unui caz în care o femeie a solicitat anularea hotărârii de Consiliu Local care prevede că pentru deţinerea unui animal de companie într-un apartament de bloc e nevoie de acordul scris şi ştampilat al Asociaţiei de proprietari, adoptat cu majoritatea voturilor proprietarilor, şi acordul expres al proprietarilor din apartamentele limitrofe.

Procesul a fost deschis în mai 2019 la Tribunalul Timiş, iar femeia, susținută de o asociaţie de protecţie a animalelor, a spus că ea consideră ca acest fapt este o “intruziune nepermisă de lege în dreptul său de proprietate”.

„Dreptul de folosinţă şi de dispoziţie poate fi limitat numai prin lege, de unde rezultă că limitarea din litigiu de faţă, făcută printr-un act administrativ autorităţii locale, este o limitare nelegală. De asemenea, orice proprietar are dreptul de a folosi apartamentul proprietatea exclusivă, precum şi cotele părţi care se află în proprietatea comună indiviză, fără ca acest drept să poată fi condiţionat de acordul altor proprietari vecini sau coproprietari asupra cotelor părţi indivize”, a motivat timișoreanca.

Ce spune instanța

La început, Tribunalul Timiș a anulat prevederile care îi obligă pe proprietarii de animale de companie să obţină acordul vecinilor și a dat dreptate femeii. Decizia a fost însă atacată la Curtea de Apel Timişoara, unde s-a hotărât că este nevoie de acordul vecinilor.

“Dreptului de proprietate al reclamantei asupra animalelor de companie i se opune dreptul de proprietate al vecinilor şi dreptul acestora de a folosi propria locuinţă fără ingerinţe disproporţionate în paşnica utilizare a acestor imobile”, motivează judecătorii. Astfel, instanța a decis că, prin hotărârea adoptată, Consiliul Local Timişoara nu a comis vreun abuz.

Dar și broasca țestoasă e animal de companie!

În fața judecătorilor, reclamanta și-a susținut cauza, spunând că animal de companie sunt și un porcuşor de Guineea, și un câine rotweiler, şi o broască ţestoasă, şi un câine pechinez, şi un câine rasa labrador, şi o pisică, şi un peşte ţinut într-un acvariu.
Judecătorii nu au luat însă în considerare astfel de explicații.

 

https://iubim-animalele.ro/wp-content/uploads/2021/01/pisici2.jpghttps://iubim-animalele.ro/wp-content/uploads/2021/01/pisici2-150x150.jpgIubim AnimaleleActualitateNewsTimișorenii care locuiesc la bloc și care vor să aibă câini sau pisici în apartamente au nevoie de acordul vecinilor. Aceasta este decizia finală a judecătorilor de la Curtea de Apel din Timișoara. Hotărârea vine pe fondul unui caz în care o femeie a solicitat anularea hotărârii de Consiliu Local...
petexpo